marți, 27 ianuarie 2009

MAKTUB-COELHO


Un pacient de 32 de ani îl întîlni pe terapeutul Richard Crowle .
“ Nu reuşesc să mă las de obiceiul de a-mi suge degetul mare,” se lamentă.
“Nu-ţi face mari probleme din cauza asta, “ îi spuse Crowley. “Dar încearcă să sugi un alt deget în fiecare zi.” Pacientul încercă să facă întocmai cum i s-a spus. Şi de fiecare dată cînd îndrepta mîna spre gură, trebuia să facă o alegere conştientă pentru a alege care deget trebuia să fie subiectul atenţiei sale în acea zi. Înainte de sfîrşitul acelei săptămîni, obiceiul era vindecat. “Cînd un viciu devine obişnuinţă, e greu de controlat,” spune Richard Crowley. “ Dar cînd ni se cere să dezvoltăm noi atitudini, să luăm decizii noi şi să facem alegeri noi, devenim conştienţi că nu se merită”.

“Hai să mergem pe muntele unde locuieşte Dumnezeu,” spuse un cavaler unui prieten de al său. “Vreau să dovedesc că tot ce ştie El să facă e să ne ceară să facem ceva, în timp ce nu face nimic pentru a ne uşura de responsabilităţi.” “Bine, voi merge pentru a-mi demostra credinţa,” spuse celălalt. Ajunseră noaptea în vîrful muntelui - şi auziră o voce din întuneric: “Încărcaţi pietre pe caii voştri .”
“Vezi?!“ spuse primul cavaler. “După aşa un urcuş, vrea să ne facă să mai şi cărăm aşa o greutate. Nu o să-l ascult!” Al doilea făcu întocmai cum i s-a poruncit. Cînd ajunseră la poalele muntelui, era în zori şi primele raze de soare străluceau pe pietrele pe care cavalerul credincios le luase: erau diamante adevărate.
Spune maestrul: “Hotărîrile lui Dumnezeu sînt misterioase, dar sînt întotdeauna în favoarea noastră.”

Spune maestrul: ”Astăzi e o zi frumoasă pentru a face ceva ieşit din comun. Am putea, de exemplu, să dansăm pe stradă în timp ce ne îndreptăm spre serviciu. Să privim în ochi un necunscut şi să vorbim de iubire la prima vedere. Să-i dăm şefului o idee care ar putea părea ridicolă, o idee pe care nu am mai menţionat-o vreodată înainte.
Războinicii luminii îşi permit astfel de zile.
Astăzi am putea plînge pentru vechi nedreptăţi greu de acceptat.
Am putea da un telefon cuiva căruia am jurat să nu îi mai vorbim niciodată (dar de la care aşteptăm să găsim un mesaj pe robotul telefonului).
Azi ar putea fi considerată o zi care nu face parte din scenariul pe care îl scriem în fiecare zi.
Astăzi orice vină va fi permisă şi iertată.
Astăzi este o zi în care să ne bucurăm de viaţă.
SI AZI E PRIMA ZI DIN RESTUL VIETII TALE

Spune maestrul: “Foloseşte-te de fiecare binecuvîntare pe care Dumnezeu ţi-a dat-o astăzi.
O binecuvîntare nu poate fi păstrată. Nu există nici o bancă unde putem depozita binecuvîntarile primite şi să le folosim cînd vedem o ocazie.
Dacă nu le foloseşti, sînt iremediabil pierdute.
Dumnezeu ştie că noi sîntem artişti creativi cînd intră în vieţile noastre.
Într-o zi ne dă lut să sculptăm, în alta pensule şi pînze sau un creion.
Dar noi nu ştim să folosim lutul pentru a picta sau creionul ca să sculptăm.
Fiecare zi are miracolul său.
Acceptă binecuvîntările, lucrează şi creează micile tale opere astăzi.
Mîine vei primi altele.”

Spune maestrul: ”Dacă trebuie să plîngi, plîngi ca un copil. Odată ai fost copil şi unul din primele lucruri învăţate în viaţă a fost să plîngi, pentru că plînsul face parte din viaţă. Nu uita să fii liber şi că nu e ruşinos să îţi arăţi emoţiile. Urlă, sughiţă puternic, fă cît zgomot vrei. Pentru că aşa plîng copiii şi ei cunosc modul cel mai rapid de a-şi alina inimile.
Ai observat vreodată cum se opresc copiii din plîns?
Se opresc pentru că ceva le distrage atentia. Ceva îi cheamă spre aventura următoare.
Copiii se opresc din plîns rapid.
Şi aşa va fi pentru tine.
Dar numai dacă reuşeşti să plîngi ca un copil.

Spune maestrul: ” De călătoreşti pe calea visurilor tale să-i fii fidel. Nu lăsa deschisă o poartă spre a fi folosită ca scuză, ca: ”mda, nu e întocmai ce voiam”. Acolo sînt seminţele înfrîngerii. Parcurge drumul tău. Chiar dacă paşii îţi sînt nesiguri, chiar dacă ştii că ai putea face mai bine. Dacă accepţi posibilităţile tale din prezent, nu e nici o îndoială că vei fi mai bun în viitor. Înfruntă drumul tău cu curaj şi nu-ţi fie teamă de criticile altora. Şi, mai ales, nu-ţi permite ţie însuţi să fii paralizat de autocritică. Dumnezeu va fi cu tine în nopţile tale de insomnii şi va usca lacrimile tale cu iubirea Lui.
Dumnezeu este cu cel valoros.”

Există o legendă australiană care povesteşte despre un şaman şi cele trei fiice ale lui. Într-o zi îl întîlniră pe cel mai faimos războinic din zilele acelea. “Vreau să mă căsătoresc cu una din aceste splendide fete”, spuse războinicul.
“Dacă una din cele trei se căsătoreşte, celelalte două vor suferi”, spuse şamanul. “O să caut un trib care să îngăduie bărbaţilor săi să aibă trei soţii.” Ani de-a rîndul călătoriră prin întreaga Australie fără să găsească un asemenea trib.
“Măcar una din noi ar fi putut fi fericită”, spuse una din surori cînd ajunseseră bătrîne şi obosite de drum.
“Am greşit”, spuse şamanul. “Dar acum e prea tîrziu.”
Şi transformă cele trei fiice ale sale în blocuri de piatră, pentru ca toţi cei care trec pe acolo să înţeleagă că fericirea unei persoane nu înseamnă tristeţea alteia.

“Uită-te la acel sfînt umil care merge pe stradă,” spuse un diavol altuia. “Cred că voi merge să-i corup sufletul.” “ Nu te va asculta pentru că este interesat doar de lucrurile sfinte” îi spuse tovarăşul său.
Dar diavolul, în maniera sa impetuoasă, luă înfăţişarea Arhanghelului Mihail şi apăru în faţa sfîntului.
“Am venit să te ajut,” spuse.
“Cred că m-ai confundat cu altcineva,” răspunse.
“Nu am făcut nimic în viaţa mea care să merite atenţia unui înger.”
Şi îşi văzu de drum fără să ştie niciodată pe cine evitase.

Spune maestrul: “O răscruce este un loc sfînt. Acolo călătorul trebuie să hotărască. Iată de ce de obicei zeii dorm şi mănîncă la răscruci. Unde străzile se bifurcă, sînt concentrate două mari forţe– calea care va fi aleasă şi calea care va fi ignorată. Amîndouă se transformă într-o singură cale, dar numai pentru puţină vreme. Călătorul se poate odihni, poate să doarmă puţin, şi chiar să-i consulte pe zeii care dorm la răscruce. Dar nimeni nu poate rămîne acolo pentru totdeauna: o dată făcută alegerea, trebuie mers înainte, fără să ne gîndim niciodată la strada pe care am refuzat-o. Altfel, răscrucea va deveni un blestem.”

În unele tradiţii ezoterice, discipolii dedică o zi pe an – sau un week-end, dacă e nevoie – pentru a intra în contact cu obiectele din casa lor. Ating fiecare obiect şi întreabă cu voce tare: “Îmi trebuie cu adevărat?” Iau cărţile din rafturi: “O voi mai reciti vreodată?” Examinează fiecare souvenir pe care-l au: “Consider încă important momentul de care îmi aminteşte?”
Deschid dulapurile: “De cîtă vreme nu am mai îmbrăcat-o? Chiar îmi mai trebuie?”
Spune maestrul: “Obiectele au o energie proprie. Cînd nu sînt folosite, se transformă în ape stătătoare în casă – un loc numai bun pentru insecte şi ţînţari. Trebuie să fii atent şi să permiţi ca energia să curgă liber. Dacă ţii lucruri vechi, noutăţile nu au spaţiu pentru a se manifesta.”

La un prînz, o persoană sparge un pahar. O alta spuse: “E semn de noroc.” Toţi comesenii cunoşteau această credinţă. Dar un rabin care era acolo întrebă: “De ce este semn de noroc?” “Nu ştiu,” spuse soţia călătorului. “Poate că e un vechi mod de a evita stînjeneala oaspetelui.” “Nu, nu asta este explicaţia,” spuse rabinul. “Unele tradiţii ebraice spun că orice om are o anumită cantitate de noroc pe care-l poate folosi în cursul vieţii sale. Fiecare poate cîştiga dobînda la această cotă dacă foloseşte propriul noroc doar la lucruri care îi servesc cu adevărat – altfel îşi poate irosi norocul. Noi evreii spunem “Noroc” cînd cineva sparge un pahar. Dar înseamnă: “ E bine că tu nu ţi-ai folosit norocul pentru a încerca să eviţi să se spargă acel pahar. Acum îl poţi folosi pentru lucruri importante.”

Nişte evrei devotaţi se rugau într-o sinagogă cînd, în timpul rugăciunii, auziră vocea unui copil care spune: “A, B, C, D.” Încercau să se concentreze asupra scripturilor, dar vocea repeta, “ A, B, C, D.”
Întrerupseră slujba şi, privind în jur, văzură un băieţel care continua cu aceeaşi intonaţie. Rabinul vorbi cu băiatul: “De ce faci aşa?” “Pentru că nu cunosc versurile sfinte,” răspunse băiatul. “Aşa, speram că recitînd alfabetul, Dumnezeu va folosi literele pentru a forma cuvintele potrivite.” “Îţi mulţumesc pentru lecţia aceasta,” spuse rabinul. “ Şi fie ca eu să pot dărui lui Dumnezeu fiecare zi a mea pe pămînt în acelaşi fel în care tu
I-ai dăruit literele tale.”

Călugării Zen, cînd vor să mediteze, se aşează în faţa unei stînci şi spun: “Acum voi aştepta ca această stîncă să crească un pic.”
Spune maestrul: “ Fiecare lucru din jurul nostru este în continuă schimbare. În fiecare zi soarele străluceşte peste o lume nouă. Ceea ce numim rutină este o zi plină de noi propuneri si oportunităţi. Dar noi nu percepem că fiecare zi e diferită de celelalte. Astăzi, undeva, o comoară te aşteaptă. Poate fi un zîmbet, poate fi o mare victorie – nu are importanţă. Nimic nu e plictisitor, pentru că totul se schimbă constant. Plictiseala nu face parte din lume.



2 comentarii:

  1. Hello sayadinna.
    Nu astepta comentarii de la mine - am fost ocupat. M-am jucat cu pinguinul tau si am facut baie impreuna ;;)

    RăspundețiȘtergere
  2. ok.sa va jucati frumos si sa cand vi se face foame sa veniti la masa:)

    RăspundețiȘtergere

din cauza comentariilor rautacioase am activat moderarea acestora..asta ca voi,cititorii de bun simt sa nu cititi balivernele altora:)