miercuri, 28 septembrie 2011

Nichita Stănescu
--------------------------------------------------------------------------------
Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

miercuri, 21 septembrie 2011

vanatul

ma simt salbatica,o fiara
dupa miros eu te-am gasit
privit-am mainile frumoase
si pe loc gandul a-ncoltit
ciudat,desi nu-mi sta in fire
de tine m-am apropiat
crezand eu,sigura pe mine
c-am sa te duc direct in pat.
dar iata-n ochii tai sclipirea!
si sarmul de nemasurat
vorbesti de muzica si arta
si uite-asa m-ai fermecat
mi-arunci doua vorbe frumoase,
te bucuri de privirea mea;
si fac un plan sa ma apropii
cedez la atingerea ta...
ma pacalesti cu o tigara,
ma amagesti cu o cafea,
si realizez intaia oara
ca acum eu sunt prada ta.
te-apropii-ncet,pe nesimtite
dorindu-ti planul sa-mi dejuci
tu nestiind inca,dorite
ca renuntasem de atunci.
si plec incet,cu-nfierbantare,
sperand ca nu mi s-a parut
n-ajung departe,la chemare
inc-o cafea am mai baut.
vorbesti de tine-ascult,ma bucur,
ca totul e cum am crezut
si ma gandesc:la despartire
am sa-i fur sigur un sarut!
si se intampla-apropierea
buzele noastre se unesc
nu trec macar zece secunde
eu simt deja ca-nebunesc.

ma duci in vremi de mult uitate
de mari si zei tu imi vorbesti
filozofii de mult uitate
in minte tu imi rascolesti.
arunci manusi de provocare
stiind ca n-am sa te refuz
s-atunci cand trec de incercare
tu nu mai dai nici un raspuns..
revin cu dor sa-ti simt privirea
si-mi realizezi inveselirea
din clipa-n care te-am zarit
tu,setea ochilor mi-ai potolit
caci cu privirea ta m-ai adapat
si nici un gest de-al tau nu mi-a scapat.
un gand in minte mi-a-ncoltit:
de as putea sa-ti spun vreau maine
sa-mi framanti trupul ca pe-o paine
sa te hranesti cu duhul meu
sa m-adap cu spiritul tau.
sa nu-ti mai pese ce va fi sa fie..
sa nu-mi mai fac ganduri o mie..
dar n-am sa iti pot spune asta
si simt cum m-a lovit napasta
c-acum fiind eu prada ta
va trebui sa-mi astept soarta
s-astept eu decizia ta..
sa fie nu?sa fie da?


daca imi fura cineva poezia asta fac moarte de om!!