imbratisarea

Când ne-am zarit, aerul dintre noi

si-a aruncat dintr-o data

imaginea copacilor, indiferenti si goi,

pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,

unul spre celalalt, si-atat de iute,

ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,

si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sã te pastrez în brate

asa cum tin trupul copilariei, intrecut,

cu mortile-i nerepetate.

Si sã te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.

nichita stanescu

a mea

Singurateca ea mã asteapta sã-i vin acasa,

In lipsa mea ea se gindeste numai la mine,

ea cea mai draga si cea mai aleasa

dintre roabele sublime.

Ei i se face rãu de singuratate

ea sta si spala tot timpul podeaua

pânã o face de paisprezece carate

si tocmai sã calce pe dinsa licheaua.

Ea spala zidul casei cu mâna ei

si atirna pe dinsul tablouri

ca sã se bucure derbedeul, e-hei

cazut de la usa-n ecouri.

Ea isi asteapta barbatul betiv

Ca sã-i vina acasa

si degetele albe si le misca lasciv

pentru ceafa lui cea frumoasa.

Pregatindu-i-le de dezbatat

ea tine în boluri si zeama acra,

parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat

sã nu greseasca barbatul niciodata

drumul predestinat.